Bragagiu - creaţii proprii

În mijlocul de iarnă și de frig,
În centrul căsăpirilor de Țară,
Într-un popor retras de la câștig
A răsărit în grai o primăvară.

Timpul tot fuge și iar fuge -
Îl poartă-n zariște bălanii
Și pierde pentru unii fulgii,
Iar pentru alții lasă anii.

În greul timpilor albaștri
Pe troițele din răspântii
Ninge cu frigul de pe aștri
Ori cu-nghețatele cuvinte.

Zic că lumea mare e
Când bat disperate
Ușa lui Ianuarie
Amintiri uitate.

Ziua iată-i dezmierdată
Cu-adierea în ninsoare
Și spre zarea încuiată
Fulgii bat din aripioare.

Ziua parcă vrea să strige-n
Apăsarea grea de iarnă
Când și eu îmi cat un sprijin
Pe un plumb ce nu se toarnă.

Deseori, în miez de noapte,
Vise stele vor să prindă,
Iară sufletu-mi cu toate
S-uită-n cer ca în oglindă.

Cum sfârtecă noaptea aprins urătorii
Cu versul străvechi și mereu inedit!
Ascult și aștept, cu explozia, zorii
Să pună-nceputul de an la urzit.

Suspină-n seri-albastre
Foșnirile căderii -
Ninsorile de astre
Pun capăt depărtării.

Simt, Doamne-n mine-un vers se-ngână
Ca basmu-n sufletul de seară
Şi-n greutatea de ţărână
Apar aripi de primăvară.