Bragagiu - creaţii proprii

Unde ondulează unde
Mici și line balta mică
Fulguesc subtil secunde
Ca și tăinuiri de frică.

Toamna își pune șevaletul
Orânduindu-l strict în față
Și cu încetul, cu încetul
Pe pânză plăsmuiește viață.

Rotocoalele de rază
Curg pe foi, se-ncurcă-n file
Mai puține în amiază
Și mai veștede în zile.

De pe arbori cad răvașe
Pe-ale vânturilor caier
Lunecânde pătimașe
Ca și penele prin aer.

Prelinsă-n toamnă-i Vremea strâmtă
În diademă de aramă
Cu aerul senin de sfântă
Și-mpestrițare pe maramă.

Ce-aș putea să fac cu gânduri
Tremurânde ca o ceață
Când se duc gâștele-n cârduri
Înspre-o nouă dimineață?

Când pe cer se varsă-n turme
Stelele strălucitoare
Ca să pască de pe urme
Adierile de Soare,

Cad poeziile din brațe
Cu file veștede, boțite
Și nu mai pot să își înalțe
Puterile în noi cuvinte.

M-a purtat prin țări străine
Soarta mea pățită-ntreagă,
Limba doar a fost cu mine
Ce-mi cânta încă din leagăn.

Prin ninsorile de stele
Doar tăcerea blândă trece
Totul e în toate cele
Prins și troienit în rece.