Bragagiu - creaţii proprii

Când Soarele se stinge
În seară și tăcere,
În valurile-n sânge
Și-n undele de miere

Ițele-s întinse
Și mi-e gata dorul
Să-mpletească-n vise
Și-n cuvânt covorul.

Din orizonturi australe
În palmieri şi în catarge
Vin lebede – dalbe petale
Pe azuriul fără margini

Cascada e-o veșnică frică.
Zbătându-se-n dalbele spume
Doar strigătul ei se ridică
Să spună ceva pentru lume.

În împărăția gheții
Neaua-i puhavă de lână
Și se-mping spre deal nămeții
Ca și oile la stână.

Fratelui Dochim și sorei Vera Cojocaru,
fratelui Vasile și sorei Sveta Guștiuc.

În spicul grâului e frică

Îndepărtatele ecouri
Din amintiri demult uitate
De sus, de sus, din munţi de nouri
Răsună-n trâmbiţe-nviate.

Lumea-i foarte simplă-n sine
Însă mulți vor s-o complice -
Unul spune că ea vine,
Că doar pleacă altul zice.

Crai-Nou răsare-n noapte
O literă supremă
Înscrisă ca-ntr-o carte
Pe-a vremii diademă.

Trecui țara-ntunecării
Cât nu este ea de largă
Și în ușa Primăverii
Bat cu inima întreagă.