Bragagiu - creaţii proprii

Fulgii firavi se îmbie
În cădere de neștire -
Sus, pe flori de iasomie
Îngerii socot iubire.

Fulguiri sirepe
Nu mai au hodină -
Anul se începe?
Anul se termină?

„Dragă zarzăre, în iarnă
Noi suntem ca niște oaspeți
La o nuntă care toarnă
Cu arginții reci și proaspeți.

Aud cum bat în centrul ușii
Cu strigătele ascuțite
Din oceane pescărușii
Să ies spre zări nemărginite.

Picură Lună din Lună
Visele de le adapă
Și poveștile s-adună
Ca o liniște pe apă.

Rupe-n două brigantina
Timpul pojghița ce-și prinse
De-a îmbrățișa Lumina
Cu-avântările aprinse.

Ori pe veacuri sprijinită,
Ori pe coada de la sapă,
Ani și ani neodihnită -
Ochii spre frumos mai scapă!

Părinţii-mi vin adesea pe undele de Lună
În noaptea potopită-n lumina de gutuie –
Ei vor a fi o clipă cu mine împreună
Nedumeriţi că fiul, demult, copil mic nu e.

Din fulguirea lină
În ochii mei răsare
Când o frumoasă zână,
Când zbaterea de aripi.

În nopțile cu Lună plină
Fără de legi obligatorii
Vreau visele ca să-mi devină
O țesătură de istorii.