Lui N. Nicoleanu - Bogdan Petriceicu Haşdeu

Râde omul cât e june;
Cât e june, omul plânge;
Şi râzând-plângând,
Cântă cântece nebune,
Cântă cântece de sânge,
Cântă vrând-nevrând!

Râsu-i o speranţă plină,
Plânsu-i urma de speranţă
Ruptă din apus:
Iar speranţa-i o grădină
D-unde cântecul se nalţă
Drept la Cel-de-Sus!

Însă iată fără veste
Focu-n spuză se preface,
Spuza piere-n vânt:
Când speranţa nu mai este,
Tace plânsul, râsul tace...
Cum vrei să mai cânt!

Am ajuns o căzătură
Şi privesc cu nesimţire
Împrejurul meu:
Fără teamă de tortură,
Fără dor de fericire,
Voi să cuget eu!

Suflet veşted, minte rece,
Mi-a rămas atâta-n lume
S-o tot cântăresc:
Orice ţipă, orice trece,
Să despoi de mândru-i nume,
Masca să-i răpesc!

Tot ce-i falnic, tot ce-i mare,
Tot ce-ţi place în natură,
June cântăreţ,
Nu-i aşa precum se pare!
Totul merge cu măsură!
Totul are preţ!

Ziua zboară, noaptea vine;
Când din marea vieţii june
Vei sosi la mal,
O să vezi şi tu ca mine,
Şi ca mine tu vei spune:
Sarbăd carnaval!

Pân-atunci râsul şi jalea
Te-mpresoară şi te-mbată:
Cântă! Nu-nceta!
Cântecul deschide calea:
Cine n-a cântat vrodată
Nu va cugeta!


1866

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Bogdan Petriceicu Haşdeu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.