Blîndul Păstor - Traian Dorz

Odată L-am văzut trecînd
cu turma pe Păstorul Blînd
mergea cu dînsa la izvor
Blîndul Păstor, Blîndul Păstor.

Pe-o oaie ce căzuse jos
a ridicat-o El duios
și-a dus-o-n brațe iubitor
Blîndul Păstor, Blîndul Păstor.

Pe alta care la pămînt
zăcea cu piciorușul frînt
El o lega mîngîietor
Blîndul Păstor, Blîndul Păstor.

El le-a iubit cu dor nespus
și Viața pentru oi Și-a pus
și pentru mîntuirea lor
Blîndul Păstor, Blîndul Păstor...

- Dar mai tîrziu L-am întîlnit
cu spini era împodobit
într-o mulțime de popor
Blîndul Păstor, Blîndul Păstor.

Cînd L-am văzut L-am întrebat
cine sînt cei ce L-au scuipat
- a suspinat sfîșietor
Blîndul Păstor, Blîndul Păstor.

Și mi-a răspuns îndurerat:
- acei ce M-au încununat
sînt oile ce le-am fost lor
Blîndul Păstor, Blîndul Păstor.

Iar cei ce Mă batjocoresc
și cei ce Crucea-Mi pregătesc
sînt cei la care iubitor
le-am fost Păstor, le-am fost Păstor.

Tăcu... și ochii Lui senini
de lacrimi limpezi erau plini
plîngea de mila oilor
Blîndul Păstor, Blîndul Păstor.

Și-atuncea oile-au venit
pe Cruce sus L-au răstignit
El Se ruga spre mila lor
Blîndul Păstor, Blîndul Păstor.

Adăugat de: mustang

vezi mai multe poezii de: Traian Dorz



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.