Sándor Petőfi (n. 1 ianuarie 1823, Kiskőrös, comitatul Pest-Pilis-Solt-Kiskun - d. probabil 31 iulie 1849, Albeşti, comitatul Târnava Mare) a fost un poet romantic maghiar, erou al revoluţiei de la 1848 din Ungaria şi Transilvania.
S-a născut într-o familie modestă, tatăl Stevan Petrović meşter măcelar de origine sârbă, iar mama sa Maria Hrúz de origine slovacă.
Avea şapte ani când s-au mutat la Kiskunfélegyháza, pe care mai târziu îl consideră oraşul natal. Tatăl lui a încercat să-l dea la cele mai bune şcoli, dar când poetul împlini vârsta de 15 ani, familia lui şi-a pierdut toată averea, ca urmare a inundaţiilor din 1838 şi a girării unei rude. Petőfi a fost nevoit să părăsească şcoala şi să lucreze ca actor la Pesta, învăţător la Ostffyasszonyfa şi soldat în Sopron.
În 1848 participă şi el activ la revoluţie. La 16 septembrie scrie proclamaţia de egalitate şi se înrolează în armată. Superiorii lui nu sunt mulţumiţi de el, întrucât era recalcitrant şi ataca făţiş conducerea ineficientă a armatei. Soţia sa Júlia dă naştere fiului lor Zoltán la 15 decembrie. Petőfi este nevoit să ceară o permisie, iar adversarii săi din armatsă îi conideră plecarea în permise drept act de laşitate.
Din cauza acestor atacuri împotriva sa, într-o scrisoare plină de demnitate cere să fie primit în armata lui Bem, în Ardeal. La 19 ianuarie 1849 pleacă prin Mediaş la Slimnic, unde este primit cu deosebită căldură de generalul Bem şi participa prima oară la luptă. Este distins cu "Medalia pentru merite în război".
La 30 iulie 1849, în încercuirea făcută de trupele ţariste în bătălia de la Albeşti, poetul Sándor Petőfi este dat dispărut. Unii susţin că şi-a aflat moartea, în timpul retragerii, alţii că a fost dus prizonier de război în Rusia ţaristă.
Poetul naţional al poporului maghiar, Sándor Petőfi cunoaşte o audienţa dintre cele mai elocvente pe toate meridianele, transmiţând în timp ardoarea unui temperament romantic cu o viziune fundamental umanistă.
Distribuie acest autor: