Pentru omul meu liber - Benedict Corlaciu

Totdeauna, omule liber, mă vei iubi,
așa cum iubește săracul pâinea și soarele,
fiindcă suntem amândoi din același grăunte
și fiindcă singura religie-adevărată e munca.

Noi ne cunoaștem, fără să ne fi văzut vreodată; când ne-ntâlnim, ne-mpărțim unul altuia viața și, cu un sărut cât o confluență de larg, zările-n colțul buzelor noastre se sparg.

Mă vei iubi, omule liber, aprig și cald, așa cum iubesc eu călătoriile prin inima ta, cum așteaptă fecioara sămânța copilului nou, pe care să-l poarte la sânul său roditor ca pământul.

Brațele noastre cuprind longitudini, meridiane, și toate anotimpurile vin spre noi ca un fluviu, inteligența și munca sunt singurele noastre arme, prietenia, singura noastră avere.

Pentru tine, omul meu liber ca timpul,
voi azvârli cu praștia cuvintele cele mai pline,
voi răsuci universul ca un compas -
și punctele, care pe hartă înseamnă hotar,
am să le șterg dintre noi, ca pe un simplu popas.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Benedict Corlaciu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.