Balada grăsanei Margot - Francois Villon

Dacă-mi slujesc iubita cu ardoare
Mă țineți chiar de prost, de prefăcut?
Ea-n suflet numai bunătate are.
De dragul ei încing pumnal și scut;
Când vin clienți, o oală-nșfac, de lut,
Mă duc, iau vin și fără vorbe multe
Le-aduc și apă, brânză, pâine, fructe,
Iar când plătesc le zic ”Vă mulțumim”;
Să reveniți când pofta vă corupe
În ăst bordel în care viețuim”.


Scandalu-ncepe când, fără parale
Margot se bagă seara-n așternut;
Nici să n-o văd, mi-e ura arzătoare.
Îi iau îmbrăcămintea și-o confrunt:
Zălog e pentru partea ce-am pierdut.
“Ești Anticrist” și dă să mă insulte
Se jură pe Isus, să se disculpe
Că nu-i așa. Atuncea cu un spin
O scrijelesc adânc, direct pe frunte
În ăst bordel în care viețuim.

Ne liniștim apoi, de împăcare
Un pârț îmi lasă, pentru început
Râzând îmi trage una drept în moale
Pe coapsă-mi plimbă deget priceput.
Beți adormim, somn bun, de nou-născut.
Când ne trezim, dorința i se-ascute
Călare e, din mine să se-nfrupte.
Sub dânsa gem, abia dacă mai țin
Curvia ei mă năruie, mă rupe
În ăst bordel în care viețuim.

Vânt, ploaie , ger, am pâine să mă-nfrupt.
Îs dezmățat, desfrâul îl înfrunt.
La fel sunt oare? Evident că sunt.
La mâța rea, rău șoarece întâlnim.
Orduri am vrut, orduri am obținut;
Nu vrem nici cinste,, cinstea ne-a pierdut,
În ăst bordel în care viețuim.

Traducere: Adrian Vasiliu

Adăugat de: advas

vezi mai multe poezii de: Francois Villon



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.