Jocul de-a stelele - Aurel Rău

Tot ce-am săvîrșit noi și tot ce-am crezut,
Să însemne tîlcul faptelor noastre: Jocul de-a stelele!
E jocul de-a stelele să urci pe-o corabie nouă
La numai douăzeci de ani și să pornești pe mări,
În loc să crești clădiri sau să înlături paloarea frunților,
E jocul de-a stelele ca în loc să fugărești cai,
Ori să arunci cu pietri din zori pînă-n seară pe marginea unui râu,
Să modulezi cuvintele țării ca olarii lutul.

I-auzi pe unii: „Tânărul acesta va izbuti,
Căci toate le ia cu chibzuință, fără osteneală”.
Sau dimpotrivă: „Sângele-i totul, sângele aprins”.
„După cum spune steaua sa”.„Cel năvalnic învinge”.
„Temerarul”. „Spiritul practic”.„Cel care premergând
A adormit cu fruntea încinsă pe pietrele drumurilor”.

Și jocul e-n toi. Văluresc neamuri după neamuri,
Lasă corăbii țărmurile. Revarsă stepele
Mulțimi în orașe. Sunt puse stavili sfielii
Și antene-n soare. Căci fiecare în felul său
Își aprinde steaua înainte de căderea nopții.

Iar de-asupra-n slavă ard miliardele de astre.
Albe și galbene, foarte albastre, roșii ...
Unele au nume de profeți, altele de martiri,
Timpul cu umbra lui grea nu le mai atinge.

Sunt multe astrele-n slavă. Și mult văzduh
Pentru astre ce vin. Lucrează în sufletele noastre toate
Ca luna în fluxuri. Sunt astre, de om aprinse
Și astre mai vechi, de când lumea. Spre care pornești?
Iată întrebarea!

Și candid pe sus privesc
Stelele veșnice.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Aurel Rău