Inconsecvența amintirii lui Byron - Aurel Dumitrașcu

- Îmi plăcea câteodată să mă plimb prin paris,
adică prin spatele casei,
urzicile înalte cât la tour eiffel,
roțile, sticlele sparte, pălăriile rupte,
gândaci leneși și grași,
ce plăcere să bagi două degete în ochii metalelor
apucăturile creștine ale trupului, nu te strânge,
niciodată lumina, numai memoria,
cuvintele latră - emigranți inventați,
îmi plăcea câteodată să mi se spună aiurel
- eroarea de a-ți scrie biografia-
numai un coleg de liceu îmi spunea așa,
mă văzuse punând
pe fotografia lui byron o bucată de lună,
el mi-a zis că moartea e o fereastră
deschisă înlăuntrul unui turn,
în copilărie aforismele se uită ca și armata,
ca femeile pline de ruj,
uneori capul omului este capătul unei străzi,
de fapt, eu n-am tras niciodată pisica altei cozi,
la missolonghi cândva pe un zid
un cuvânt scrijelea un poet.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Aurel Dumitrașcu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.