Uneori insule - Attila József

(Néha szigetek)

Se ivesc uneori insule în capetele noastre, pe deasupra lor zboară păsări, scapă peste ele seminţele unei vegetaţii noi, minunate
Şi pe faţa maşinii curge transpiraţia şiroaie, din ochii mamelor lacrimi, de pe noi picurii de ulei ai muncii
Încet, aşa se rostogoleşte lumea
Ieri am crezut că sunt păr şi încă şi azi vin la mine copilaşi
Mă sărută şi scutură în mine perii încovoiaţi de rod
Prima iubire am pus-o în spirt şi o privesc uneori, ce animal mic şi straniu
Servus servus, cum eşti, mulţumesc, trăiesc, şi tu, ei, încet-încet, ne lipseşte şi dorinţa-n astfel de clipe
Dar clănţănind din dinţi ne căţărăm pe vârfurile Mont Blanc-urilor şi ne rugăm, tu, Doamne, tu, Dumnezeule
De ce nu creezi şi munţi
Mă dăruiesc vouă cum îşi oferă mama iarna sânul cald micului ei prunc înfometat
Tufişurile dorm deja, mă culc şi eu înlăuntrul vostru, ca dimineaţă să fie la-ndemână uneltele preferate, cu frunte de oţel




Toamna anului 1924

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Attila József



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Autorul poeziei nu este Ady Endre, ci József Attila.
haver
vineri, 25 octombrie 2019