Ascuns într-o petală

Autor: Ioan Grigoraș & Liliana Trif


Adăugat de: nutzu

luni, 11 aprilie 2016

- Mi-ai îmbrăcat destinul în petale,
Cu roua buzelor mi-ai scris poemul,
Le simt aroma dulce, ale tale
Sunt nopțile când fredonezi refrenul

Nocturnei tatuate pe o gleznă,
Atunci când apăsam cu disperare
Pe clapele pianului și-n beznă
Mă scufundam la orice apăsare.

Și câtă primăvară din zăpadă
Ai reușit să țeși fără sfială,
Acum magnolii înfloresc pe stradă
Cu chipul tău ascuns într-o petală.

- S-a aşezat pe flori atâta rouă
În anii scurşi sub semnul aşteptării,
E noaptea când planetele în două
Se-mpart şi-n zodiacele visării

Destinul scrie paginile fine.
Ne-am întâlnit accidental se pare,
Nici nu ştiam ce dor mi-era de tine,
Ar îndrăzni ceva să ne separe

Când suntem siamezi şi e vitală
Nevoia de-a-mpărți o rădăcină?
Ieri te-ascundeam timid între petale,
Azi ne trăim povestea în lumină.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif


vezi mai multe poezii de: nutzu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

reverență, aspiranta...
nutzu (autor)
marți, 12 aprilie 2016



Destinul scrie paginile fine.
Ne-am întâlnit accidental se pare,
Nici nu ştiam ce dor mi-era de tine,
Ar îndrăzni ceva să ne separe. Ca deobicei citesc cu mare placere versurile dumneavoastra!
aspiranta
luni, 11 aprilie 2016



mulțumim, nadira....
nutzu (autor)
luni, 11 aprilie 2016



Exprimări ce înnobilează un poem de dragoste scris cu sensibilitate
nadira
luni, 11 aprilie 2016