Așa de plăcut

Autor:Sandu Frunză


Adăugat de: poezia

miercuri, 17 iunie 2026

Ne plimbăm prin oraș să admirăm
turnulețele caselor vechi
Și mă întreb
dacă nu erau la vremea lor
la fel de stridente ca
palatele cu turnulețe
ale nomazilor
călători prin lumea largă

Ca o căutare spre cer
lovindu-se de propria imaginație
Ca o deschidere
spre un orizont închis
pare aspirația spre înalt
a turnurilor citadine

Un fel de extaz cu aripile frânte
pare să fie ferecat
în semeția lor
lipsită de orice
coborâre a transcendenței
Un fel de izolare a erosului
în căutarea intimității
parcă ne privește prin
ferestrele minuscule

Și gândul meu
ținându-te de mână
Îmi amintește
cât de plăcut este
Să simt cum vibrează
în mine
tot cerul
Atunci când mângâierea ta
coboară asupra mea


vezi mai multe poezii de: poezia


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iubire
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.