Ferit de păsări, turme şi de femei de ţară,
Eu beam, lăsat pe bine, în nişte buruieni,
Pe care tandre pîlcuri de-aluni le încojoară,
Prin pîcla de călduţă şi verde după-amiază.
Dar ce puteam bea oare-n această jună Oise,
Cu ulmi tăcuţi, cu nouri, peluză fără flori?
Ce tot sorbeam eu oare din tîlv de colocază ?
Ceva de aur, searbăd, de mă treceau sudori.
Aşa, o proastă firmă de han aş fi fost poate.
Apoi schimbă furtuna tot cerul pînă-n seară.
Au fost ţări negre, lacuri, şi peşti, şî colonnade
Sub noaptea-aceea-albastră şi, undeori, o gară.
Pierea din codri apa-n nisipuri preacurate.
Din cer în mlaştini vîntul zvîrlea cu ţurţuri tare
Or ! ca pescuitorul de aur sau de scoici,
Nu mi-am maid at silinţa să beau, n-am fost în stare !
Distribuie: