Orfeu lunar - Ara Alexandru Șișmanian

Eu vin din ţara unde autohton e doar Orfeu • strǎin, am aruncat noi umbre şi valuri peste numere şi tǎceri • am scufundat sub palme fîntîni • cu mîini întinse chemat-am haosul de sub ranǎ • cu pǎrul şi cu fruntea am atins poteci lichide ca o canǎ • sǎrutat de mine sunetul se surpǎ în deal • preschimbǎtoare strǎfunduri, oceanul începe-n adîncul unei guri cu buzele încǎ strînse • peisaj lunar înverzit ca jocul cu fundalul lichid al cuvintelor scufundate şi ninse • un sǎrut adînc plonjeazǎ-n abis • undele tǎcerii sînt sfoara uterinǎ pierdutǎ de embrionul din vis • oul orb doarme pe cǎrare pe cînd vǎile sînt valuri de buze • turme ciudate ca norii adînc de albi dintr-un cer de ventuze exerseazǎ proverbe cu capul plecat • cît de straniu-şi lunecǎ marea strǎfundul şi valul cînd, urcînd dealul, mǎ rǎtǎcesc în pǎdure • şi cum stau ca nişte ouǎ cu coaja fǎrǎ privire ochii cu aura morţii în strǎdesimea materiei • cînd sfǎtos-înţelepţeşte moş infernul scoate din scoicǎ, de sǎmînţǎ, paralogismul nesfîrşit al periei •

Adăugat de: Lucia Eniu

vezi mai multe poezii de: Ara Alexandru Șișmanian



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.