ondinele înotau în acvariu - Ara Alexandru Șișmanian

asfaltul îmi povestea paşii ca o singurătate cu grote de orgă • copacul cu scoarţa de lacrimi creştea-n mine – creştea undeva pe insula ochiului orb din mine • creştea din ocean • singurătatea mea pleca la avis, jucîndu-se – pleca la labirint şi, cu oglindă, la minotaur • cu tălpile povestite sub stele de fereastra ei zburătoare • singurătatea mea se apropia de ea însăşi într-un aerostat dintr-o lacrimă • se apropia de peştera roşie – de sfera aceea de durere şi sânge – sub soarele albastru unde-şi aveau cuibul atîtea dispariţii de păsări • ce e drept – lîngă piscina de melancolie cu cheie – o cheie foarte mare şi foarte labirintică • unde culoarele şi meandrele te pierdeau cu o extremă uşurinţă • pe ţărmul ei misterios – devastat de înoturile înecaţilor – creştea o salcie roşie – cu fulgi parfumaţi şi rădăcini cântătoare • o salcie ce se putea preschimba într-o fată neînchipuit de frumoasă – cu frumuseţea cosită din avis de luceferi • salcia înota în piscină pînă la capătul lumilor – pînă la rana de la începutul lumii dintîi • înota pînă se îneca – şi atunci, purtată de apă, ieşea la ţărm cu toate pânzele preschimbate în aripi şi-atunci • vomita o inimă neagră care se scufunda în pământ – zămislind o iarbă sumbră pe care salcia o mânca nemurindu-se • rana cobora prevestită de munte cu prea multe zaruri pentru dimineţile încă adormite ale lumilor • pentru zorii lor de zinc virtual • o lene foarte simplă cobora plutind pantele acoperite cu dor ale poveştii – o iarbă ca o profeţie de iarnă, de nimeni crezută • da, cobora în tumbe colină după colină – mai repede decît telefericul – pînă la poale • era un mister – şi el ţinea între degete semnul de întrebare • ondinele înotau în acvariu – spre marea uimire a libertinilor încă zăbavnici între somn şi bulevard • iar păsările albastre din soarele albastru răspîndeau noaptea – şi-odată cu ea – absenţa definitivă

Adăugat de: Lucia Eniu

vezi mai multe poezii de: Ara Alexandru Șișmanian