Introvertit - Anne Sexton

Vino, prietene,
am o poveste veche să-ți spun –

Ascultă.
Stai jos lângă mine și ascultă.
Fața mea e roșie de necaz
și sânii mei sunt făcuți din paie.
Stau pe scaunul cu spătarul în trepte
într-un colț al scenei lustruite.
Am iertat toți actorii bătrâni pentru că au murit.
Unul nou vine cu aceleași replici,
precum mari excrescențe albe în gura sa.
Dansatorii vin dinspre aripi,
împerecheați perfect.

Mă uit în sus. Tavanul e perlat.
Coapsele mele apasă, înnodând în ele comoara lor.
Pe scenă mireasa în satin cade la podea.
Lângă ea eroul înalt într-un halat roșu de lână
agită focul cu bastonul său de fildeș.
Cvartetul de coarde cântă pentru sine,
încet, încet, mâneci și papioane ceruite.
Picioarele dansatorilor sar și prind.
Eu am picioare scurte și rigide,
spatele meu e la fel de drept ca o carte
și cum am venit în locul ăsta –
micii trandafiri febrili,
insulele de măslini și ridichi
distracțiile extaziante ale salonului-
nu voi ști niciodată.

Traducător: Andreea Cornilă

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Anne Sexton



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.