Cuierul - Anne Sexton

Motiv, rezonabil, rezonabil ... am trecut prin
au case diferite, le spun mereu case,
să găsească o secție unde le plac bebelușii care
arata ca tine De fiecare dată, ochii pe care nu îi deține nimeni
ne-au urmărit cu atenție, acești vizitatori de pe stradă
care se mișcă afară. Au urmărit, dar nu știau
despre timp, acolo în casa în care bebelușii nu cresc niciodată.
Băiatul meu, deși inocent și blând
Creierul tău este învechit.
Acele șase ori în care aproape că ai murit
cel mai nou medicament și tampenia familiei
te-a tras din nou. furnizat
cu aer, împotriva dorinței mele vinovate,
strigă țevile înfundate
ca Lazăr.

La început mama ta a spus ... de ce eu! de ce eu!
Dar ea a trecut peste asta. Acum se bucură
grija ei zilnică plictisitoare și vitejia ei agitată.
Nu iubești pe nimeni. Nu crește băiat;
ea mărește o piatră pentru a o purta în jurul gâtului.
Câteva nopți în patul nostru, gura ei mă sforăie rece
sau când se întoarce, sărutările ei ieșind din mare,
Mă gândesc la poveștile proaste,
monstrul și epava.
Mă gândesc la povestea aceea scandinavă
asta spune despre regele care a ucis nouă
fii la rândul lor. Comerț cu ridicata,
aveau o singură viață în comun
așa cum îl ai pe al meu,
fiul meu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Anne Sexton