Eu – vă sunt glasul, a respirului vostru ardoare,
Eu – sunt reflectarea chipului vostru uimit.
Zadarnică e a zădarnicelor aripi fremătare –
Oricum, cu voi eu rămân până la sfârşit.
Iată de ce mă iubiţi cu atâta aviditate,
În pofida slăbiciunii mele ş-a păcatului durut,
Iată de ce mi-aţi dat din tot ce se poate
Pe cel mai bun din feciorii pe care i-aţi născut.
Iată de ce niciodată măcar un singur cuvânt
Nu m-aţi întrebat de el, ci doar în ceasuri târzii
Cu fumegoase laude trecurăţi ca adierea de vânt
Prin ungherele casei mele pe totdeauna pustii.
Şi se tot spune – nu se poate mai strâns a se uni,
Nu există o altă iubire iremediabilă mai mare...
Cum mai vrea umbra de trup a se despărţi,
Cum mai vrea trupul de suflet a se răzleţi,
Cum mai vreau eu să fiu lăsată-n uitare...
Distribuie: