Epilog - Anna Ahmatova

1.
Văzui cum feţe cad pustii paragini,
Cum spaima te priveşte de sub pleoape,
Cum pe obraji aştern ca-n dure pagini
Cuneiforme chinul tot aproape,
Cum plete de cenuşă sau cărbune
Se fac beteală de argint curată,
Cum piere zîmbetul pe buze bune
Şi-n rîsul sec simţi frica strecurată.
Şi nu doar pentru mine-acum mă rog,
Ci pentru toţi cu care-aici şezum
Şi-n ger cumplit, şi-n iulie, pe foc,
Sub zidul roşu orb de tot de-acum.

2.
Din nou pomenirea cu ceasu-i revine.
Vă văd, vă aud şi vă simt lingă mine:
Pe-acea ce cu greu atinsese fereastra,
Pe-acea ce plecat-a din lumea aceasta,
Pe-acea ce-nclinînd faţa ei cea frumoasă
Zicea: „Vin aici ca la mine acasă!“
Pe toate pe nume cu drag le-aş chema,
Dar lista-mi luară, n-am unde afla.
Ţesut-am văl larg ce le poate curpinde
Din biete, de ele şoptite, cuvinte.
Aminte mi-aduc pretutindeni mereu
De toate, de-ar fi să ajung iar la greu.
De-o fi să-mi astupe de chin gura slută
Ce strigă milioane prin ea peste sută,
Aş vrea să fiu astfel de toţi pomenită
În ziua nohumării de soartă menită,
În ţara aceasta cîndva de vor vrea
Să-nalţe statuie-n memoria mea,
Acordul mi-1 dau cu solemnă legată,
Dar clauză pun pe vecie legată:
La mare n-o pună în locul natal,
De mult despărţită-s de-al mării dragi mal;
Şi nici în cezaricul parc lîngă-un trunchi
La care o umbră mă roagă-n genunchi;
Aici, de-unde ore trei sute izvorul
Şi-au luat, dar n-au tras pentru mine zăvorul
Căci chiar şi în moartea blajină mi-e teamă
De „negre marusii“ că uit cum ne cheamă,
Că uit uşa-aceea cu ură trimită,
Bătrîna urlînd ca o fiară rănită.
Din pleoape statuii de bronz, încropită,
Ca lacrimi să pice zăpada topită,
Să uguie-n zări porumbei de-nchisoare,
Şi lin să plutească pe Neva vapoare.
-------------------------- Martie 1940. Casa cu Fîntînă

Text reprodus după revista Euchronia, nr. 1, 1992

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Anna Ahmatova