Când prietenii s-au strâns - Anna Ahmatova

Când prietenii s-au strâns,
Eu grăitule-le-am: „Mult plâns,
Râs puțin e-n lumea asta!
Rău mă oropsi năpasta,
Negrul meu inel s-a dus…”
„Ne-am uitat pe stâncă sus,
Jos prin luncă, lângă mare;
Să-l găsim n-am fost în stare…”
Dar pe una din alei,
Cel mai îndrăzneț din ei
Mă rugă s-aștept să vină
Noaptea fără de lumină.
Minunându-mă de-a sa
Vorbă, fruntea-mi se-ncrunta,
Prea scoțându-mă din fire
Gingășia-i din privire.
„La ce bun? Doar ca să-ți bați
Joc de mine-ntre bărbați?
Florile-ți să mă înece?”
Tuturor le-am spus să plece.
Dar când nu fu om să vadă.
Ca o pasăre de pradă,
În iatac gemui amar,
Amintindu-mi iar și iar:
Cum priveam șezând la masă
Ochii dragi de noapte deasă,
Cum nici beam nici nu mâncam,
Ci la ei mă tot uitam.
Cum în taină, fără preget,
Mi-a vârât inelu-n deget,
Țintă-n ochi cum m-a privit,
Și-n cerdac a fost ieșit…

………………………………………………

Nicăieri n-o să-l găsească…
Peste luntrea pescărească
Albe pânze cântă-n vânt.
Flăcări, cerurile sunt.

1917 – 1936



Traducere Medeleine Fortunescu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Anna Ahmatova



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.