Târziu - Ana Blandiana

E prea târziu:
Celula însăși se destramă,
Nu mai recunosc nici un pact
Apusul de soare e rânced
Și răsăritul trucat.
O stea de pradă pândește
Clipa lucirii supreme
Pe cerul acid ca un scâncet
Care dizolvă blesteme;
Dar raza se face prăfoasă
Și vântul o spulberă scurt,
Grămezi de nisip luminos
Se troienesc prin unghere.
E prea târziu:
Seninul, de este, e doar furt,
Când norii etalează
Cereștile viscere
Cu o nerușinare exorcizând iubiri.
Indiferență sieși, celula se destramă,
Lumina se usucă de propria ei putere
Asupra universului pustiu,
Când țipătul e moarte,
Tăcerea e infamă
Și bezna are rădăcini subțiri
În prea târziu.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ana Blandiana



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.