Suprafața apei - Ana Blandiana

Piciorul modulat felin sub pânza
Strânsă naiv deasupra de genunchi
Și toate acoladele făpturii
Legate în sublimul unghi

Nu te destramă, nu-ți mai declanșează
Scurt-circuite crâncene în trup,
Nu mai visezi în noaptea sanguină
Spasmodici pași de lup.
Tu știi celula cu celulă totul,
Pe dinafară poți să mă declami,
Nu se oprește mâna ta stăpână
Să-mi unduie în jur epitalami.
E numai suprafața apei. Brusc
Ne regăsim alături încă vii.
Necunoscutul strâns în noi ni-e hrană
Prea multă pentru următoarele vecii.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ana Blandiana



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.