şi voi muri puţin în fiecare noapte
n-am să mă vait să fie orice-ar fi
şi nici nu voi mai spune calde şoapte
voi adormi hoinar pe stradă
chircit ca un căţel al nimănui
mă voi ascunde nimeni să nu-mi vadă
tristeţea grea a ochilor căprui
voi încerca din când în când să mai zâmbesc
din complezanţă poate de faţadă
la colţil străzii când am să-ţi cerşesc
o amintire cât o catedrală
pe scena vieţii mult prea mare
sunt figurant poate sufleor
pot fi înlocuit de orişicare
n-am fost şi nu voi fi un prim-actor
eu nu ştiu de există nedreptate
şi nici măcar destin dacă există
dar moare viaţa din păcate
de „datorii”care persistă
sunt resemnat sau poate încă nu
(pe cine oare păcălesc)
dar împăcat sperând că tu
vei învăţa din nou să spui „iubesc”
vezi mai multe poezii de: paparuz
Detalii poezie:
Distribuie pe: