Algoritm de seară

Autor:Gerra Orivera


Adăugat de: Gerra Orivera

sâmbătă, 18 iulie 2015

*ca o stea căzătoare*



când m-apropii de oameni respirația mea devine casabilă
unii au muchii diamantul nu mângâie îmbrățișarea cade răpusă
în sângele meu acid ascut cuvântul
plante agățătoare gândurile au nevoie de țărușul vremii
să prindă în gaică zenitul apoi vom sta de vorbă vom face recurs
procesul creației n-are sentință definitivă floarea de cireș
va fi procuror al luminii
polizez ideea până scutură păsări devine oglindă eterică
nu mi-e frică de șerpi sânii mei clocotesc de sângele alb al cunoașterii
mi-am băut până la fund potirul ispitelor
câteodată amestecat mulți oameni evenimente explozii solare și sociale
au dat parfum tandrețe înțeleaptă licorii
două guri aceeași taină ce și-a adâncit ocultul împărtășirea perfectă
atâtea circuri au săpat cupolă în vertebrele mele
moartea își perfecționează triplul salt
entuziasmul săriturilor în genunea din mine îi produce indigestii
și-i dă peste cap bilanțul victoriilor

desfășor ruleta destinului
chiar dacă trag de colțuri apusul e prea mică să-mi măsoare țipătul
răsturnat în vertebre
abisul compune pastorala perfectă

potrivesc ceasul să mă trezească


vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

"procesul creației n-are sentință definitivă floarea de cireș
va fi procuror al luminii" - Minunat!!!

"moartea își perfecționează triplul salt
entuziasmul săriturilor în genunea din mine îi produce indigestii
și-i dă peste cap bilanțul victoriilor" - stilul gerric, specific numai tie!

O fi si cum spui tu, ca a vedea frumosul in versurile tale releva frumosul din sufletul cititorului, dar frumosul asta are si partea lui obiectiva, care trece chiar si de acel "estetic social general acceptat" de care vorbeste de multe ori Andrei Stomff. Uneori e evident ca e pur si smplu... frumos!
andreionthepoetry
duminică, 19 iulie 2015



Totul e frumos la tine Gerra,
darius
sâmbătă, 18 iulie 2015