Nici tu nu știi pricina acestei oarbe furii.
Ce foc ascuns te arde? Ce vis urât te-apasă?
De-abia mă vezi – și tremuri de voluptatea urii…
Eu cuget că în tine urăște-o-ntreagă rasă.
Om fi din două neamuri ce-au stat în vrăjmășie.
Războaie seculare de mult le-au risipit;
Și azi în noi se-ncearcă din nou să se sfîșie;
Se căutau de veacuri – ș-acum s-au regăsit!
În ochii tăi e ura a mii de generații,
Și-n brațul tău sunt alții ce vor să mă lovească.
Putem noi ști ce straniu amestec de vibrații
Dă unui gând tăriea și-l face să domnească?
De-al nostru propriu suflet ades suntem străini;
Lucrează-n noi străbunii… Încep să înțeleg:
Ai mei au fost se vede atâta de haini,
Că fondul lor de ură și l-au sleit întreg.
Mâniile-ancestrale au ostenit în mine,
Pe când, neadormite, în ochii tăi pândesc…
De-aceea, pentru răul ce-mi faci – eu îți vreau bine,
Și pentru toată ura ce-mi porți – eu te iubesc.
Distribuie: