Par basme ... - Alexandru Vlahuţă

Par basme câte ți le-nșir,
și-i propria-ți viață,
Ce-n pulberea de amintiri
O vezi, ca printr-o ceață.

Cum te-ai înstrăinat de-ai tăi !
Te mai cunoști tu oare?
Unde ți-e inima dintâi
în toate-ncrezătoare?...

N-o mai căta, că te-nfiori,
în urma ta e jale:
Tu ai murit de-atâtea ori
în zbuciumata-ți cale,

și-n van privire-ți arunci
Să te mai vezi pe tine,
Să simți cu inima de-atunci,
Căci toate-ți sunt străine...

Din ce-ai iubit, din ce-ai visat,
Te-ntrebi azi ce mai este?
Ești tu - de-atâtea ori schimbat -
Eroul din poveste.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Alexandru Vlahuţă



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.