Visuri bolnave - Alexandru T. Stamatiad

Coboară sălbatică noaptea întruna, mai neagră, mai tristă,
Pe turnuri de-nalte castele, pe temple, pe arbori, pe case,
Pe strade, pe poduri și ape, cuprinde întreaga cetate.
Nu-i nimeni: nici șoapte, nici umbre, e totu-mpietrit ca de veacuri,
Sinistră, profundă tăcerea tronează ca-n noaptea eternă,
Ca-n noaptea din urmă a lumii.

Gonit de puteri nevăzute,
Trec strade și ape și poduri și fuga răsună-n ecouri
Stridente, prelungi, de aramă - și goana se face mai mare,
Și goana se face nebună, și-n urmă aleargă fantastic
Castele și temple și arbori, aleargă întreaga cetate.

Purtat sunt acuma prin ganguri pierdute, uitate de moarte.
Crăpați sunt pereții, și umezi căci apa tot picură-n boabe,
Ca gheața de reci și de grele.
M-ating lilieci cu aripa, îmi clănțăne dinții în gură.
Dar iată, ajuns-am la scară,
Urc trepte de marmură grabnic, îmi flutură pletele-n aer;
Mai sus, tot mai sus mă alungă puteri nevăzute din urmă;

Încep să plutească-mprejuru-mi vibrări de lumini colorate.
Dar mâna atins-a o clanță și ușa se dă într-o parte —
Se mișcă, se leagănă scara, trosnește și-n urmă se frânge -
Și-n zgomot năvalnic se surpă cu urlet ca-n fund de prăpăstii;
Se zguduie-ntreaga clădire și mâini sângerate m-apucă,
Îmi rup o fâșie din manta, dar pus-am puternic piciorul
Și-acum sunt în alba odaie:

Imense oglinzi aurite,
Suave-adieri de miresme, lumini orbitoare-n nuanțe
Și crini, numai crini pretutindeni. În fund e
Domnița din vise
Și cântă din harpa de fildeș.

M-apropii de alba minune,
Cascade de note sonore se urcă, coboară, se-nalță:
E-un cânt nesfârșit de iubire, senin ca un picur de rouă.
M-apropii, m-apropii, dar cântul se schimbă cu-ncetu-n suspine,
În plângeri grozave, în ură, - un țipăt prelung se aude,
Se sfărâmă harpa de jale, dispare minunea din vise.

Tresar deodată de spaimă, ce somn de tortură grozavă!
Sunt singur în trista odaie, afară e noapte adâncă,
O noapte când crima surâde, pândind la răspântii de drumuri
Și vântul cu furie-aleargă, o clipă e iarăși tăcere.

Un câine s-aude cum urlă, îmi tremură buzele-n friguri,
Departe pe ceruri se-nalță - ca niște drapele de aur -
Imense, sălbatice flăcări.

O, cum aș voi și acestea
Tot
Visuri bolnave să fie!
Dar doru-mi rămâne zadarnic:
Cetatea-i cuprinsă de flăcări.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Alexandru T. Stamatiad