Se duce - Alexandru Macedonski

Se duce noru-n al său zbor
Ca gândul meu rătăcitor,
Aci de lună poleit,
Aci de noapte înnegrit.
Se duce răul pe costiș,
Încolăcit pe sub frunziș,
Aci șoptind un cântec blând,
Aci umflat și spumegând.
Se duce vântul printre foi,
Se duc și lucruri vechi și noi,
Se duce tot ce e de dus,
Pământul jos și luna sus.
Dar când e totul călător,
Schimbat mereu sau schimbător,
Al meu destin e nencetat
Neschimbător și neschimbat.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Alexandru Macedonski



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.