Rondelul cascadelor de roze - Alexandru Macedonski

Urcând pe pomi, zâmbind pe casă,
Se surpă rozele grămadă,
Sau întocmesc câte-o cascadă
Pe vreo alee mai retrasă.
Parfumul lor purtat în stradă,
Întinde-a lui subțire plasa
Urcând pe pomi, zâmbind pe casă,
Se surpă rozele grămadă.
De-oricâte stăvili nu le pasă:
Sunt un torent, sunt o cascadă,
Ce-n voia soarelui se lasă,
Dar ce, de cum sfârșesc să cadă,
Reurcă-n pomi, zâmbesc pe casă.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Alexandru Macedonski



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.