Odă la condeiul meu - Alexandru Macedonski

O! condei, în astă lume
Unde sufăr nencetat,
Unde mic și fără nume
Eu cu tine am intrat,
Din pruncie, cu credință,

Până astăzi m-ai servit,
Neajuns ori suferință
A ta voce mi-a-mblânzit;
Neavând altă putere,
Aste versuri îți dedic,
Căci mi-ești singura avere
Și mi-ești singurul amic!
Eu de tine niciodată
Pân-acuma n-am roșit;
De o viață nepătată
Împreună am trăit!
Persecuții, calomnie,
În picioare le-ai călcat,
Și lovind în tiranie,
Steagul sfânt l-ai ridicat!
Mi-ai dat zile și putere,
Și, crescându-mă de mic,
Mi-ai fost singura avere,
Mi-ai fost singurul amic!
În întreaga-ți carieră
Ai rămas neatârnat,
Și oricare barieră
Înaintea ta n-a stat!
Pentru drept și liber țâțe
Astăzi viu să te dezgrop:
Ca deviză ai: „Dreptate“,
„Libertate“ ai de scop!
Rennoind a ta putere,
Fă-te mare din nimic,

Căci mi-ești singura avere
Și mi-ești singurul amic!
Calea ta este spinoasă,
Dar învinși dacă vom fi,
Într-o moarte glorioasă
Amândoi ne vom jertfi,
Vei scri ultima-ți cântare
Și apoi, învins de dor,
Te voi rupe cu-ntristare
Și mă voi culca să mor!
Însă nu S-avem putere,
O! tovarășe unic;
Tu mi-ești singura avere,
Tu mi-ești singurul amic!
Dumnezeu din cer te vede
Știe scopul tău dorit,
În dreptatea lui te-ncrede
Și vei fi nebiruit!
Dacă-l chemi, el nu te lasă:
El lovește în mârșavi
Și-n mișeii ce apasă
Pe popoarele de bravi!
Scrie, luptă cu putere,
Fără teamă de nimic;
Tu mi-ești singura avere,
Tu mi-ești singurul amic!
Scopul tău e sfânt și mare:
A-mblânzi, a lumina,

A-nfrăți pe orișicare,
Orice frunți a-nsenina;
A plivi din piepturi ură
Și în inime-a sădi
Tot ce are bun natură,
Om cu om spre-a se-ngrădi!
Înainte! Și putere
Aibi, tovarășe unic,
Tu mi-ești singura avere,
Tu mi-ești singur ul amic!
Lupta este începută:
Mergi, și nu te turbura!
Dumnezeu din cer ajută
Rău-n vânt a-l spulbera!
Fără milă, — fără teamă,
Să urmăm al nostru zbor!
Până când oare să geamă
Împilatul muritor? Până când?
Ș-avem putere! Focul naște din nimic
Tu mi-ești singura avere,
Tu mi-ești singur ul amic!
N-auzi groaznic cum răsună
Tunetul ascuns în nori?
Nu vestește vreo furtună
Acel tunet trăsnitor?
E furtună mare, — mare, —
Cârnefici! Îngenuncheați!
E poporul în turbare;

E dreptatea Tremurați!
Scumpă armă, cu putere,
Azi, în fine, te ridic,
Dar rămâi a mea avere,
Și rămâi al meu amic!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Alexandru Macedonski