Țara din gând - Alexandru Busuioceanu

Pentru Monica și Virgil


O țară unde mâinile aveau inimă bună
spicul ți se-nchina la drum spunându-și numele
și nimeni nu era grăbit să iasă dintr-o fabulă.

Multe scandaluri de ciocârlii e adevărat
peste culmile dealurilor și mai sus
doamnele înalte ciocârlii
toate de bună dimineața sculate
dar când era ceas potrivit pământul dormea leneș
cu noaptea ca o perlă atârnându-i în ureche

Acolo s-a inventat roua și carul mare și carul mic
un strămoș când trăgea cu săgeata de pe cer
în deltă lebăda
pelicanul sfâșiindu-și inima
din te miri ce și din nimic

Acolo-a fost țara
unde umbra cădea alături de om
unde omul căde-alături de umbră


1955

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Alexandru Busuioceanu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc pentru popas, domnule Teofil, Gabriel :)
Adina Speranta
duminică, 24 ianuarie 2021



@Adina Speranța

Zâmbet!

ntp
narcispurice
vineri, 22 ianuarie 2021



Minunat!
gabriel cristea
joi, 21 ianuarie 2021