Văduvele - Alexandru Andriţoiu

Ele-și purtau păcatul în piept cum muma-și poartă în pântec pruncul.
Nimbul păcatului crescând,
Încremenite ca un al treilea stâlp la poartă
Își așteaptă bărbații căzuți departe.
Când văzură lumea ierbii cum crește tot mai mare cum însuși pragul porții-nflorește primenit.
Atunci, atunci obrazul prelung le-a prins culoare și-au pus pe umăr coasa și mers-au la cosit.

A ierbii limbă verde-o tăiară pofticioase
de dragoste și-ospețe ca după lung război.
Iar spre-nserat când luna pătrunde rece-n case
și șarpele ispitei se-ncolăcește-noi,
flăcăii, stau la pândă, în drumul lor, spre casă.
Cum stelele-n metalul din coasă scăpărau,
ne-nfioram de parcă ardea în jur pucioasă.
Vai, semănau, din spate, cu moartea!
Dar cântau!

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Alexandru Andriţoiu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.