Toamna femeii. Și tutunul - Alexandru Andriţoiu

Femeia ruginită ca toamna și tutunul îmi aținea cuprinsă de-mpătimare drumul.
Am întâlnit-o-n crâșma din port de la
Sulina unde își infipsese, bag-seama, rădăcina de mi se părea lipită de scaun și de masă, ca o ființă fără adresă, fără rasă.
Era frumoasă, totuși, sub lirica-i rugină, ca la un bal de curte romanța de duzină căci avea plete încă îmbelșugate foarte și de culoarea plânsă a vinurilor moarte.

Femeia ruginită ca toamna și tutunul mi-aține încă plină de-mpătimare drumul.
Ba chiar prin vene drumul de sânge mi-l aține căci din blestemul crâșmei ea s-a mutat în mine. îmi scrie cu condeiul și-mi bea cu cupa-n mână, -spre glorie și moarte mă ia de braț, stăpână, -respiră-n ritm cu mine, de iadul meu aproape, iar fumul de havană mi-l scutură pe pleoape.


Cine m-a dus în portul
Sulinei, prin dughene, cu viziuni și cântec oniric de sirene?
Căci de atunci sunt dublu ca linia ferată și nu mai sunt eu însumi.
Sunt numai o erată, un mers pervers de glonte care-și ucide drumul, -fiind de vină toamna femeii.
Și tutunul.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Alexandru Andriţoiu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.