Elegie - Aleksandr Puşkin

A tinereţii stinsă veselie
Mi-e grea, ca mahmureala din beţie.
Dar ca şi vinul, îndelunga întristare
Cu cât mai veche e, cu-atât mai tare.
Drumul mi-e trist. Talazul zbuciumat
Vesteşte un viitor înnegurat.

Dar viaţa nu vreau, o prieteni, s-o sfârşesc.
Vreau să trăiesc, să sufăr, să gândesc.
Ştiu, bucuria-mi va surâde încă
Prin zbucium şi nelinişte adâncă
Şi iar din cupa armoniei voi sorbi,
Imagini, lacrimi îmi vor slobozi
Şi poate, peste tristu-mi soare-apune
Ultimu-i zâmbet dragostea-şi va pune.


traducere de Maria Banuş

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Aleksandr Puşkin



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.