Catre un amic versificator - Aleksandr Puşkin

Te-avânti si tu, Ariste, ca altii spre Parnas,
Râvnind, oricum, sa-ncaleci pe aprigul Pegas-
Cautator de lauri pe cai primejdioase
Dai cu-ndrazneala lupta în critici bataioase.

Ci lasa, tu, cerneala si pana ta, Ariste,
Uitând paduri, pârâie si tintirimuri triste-
Nu cresc iubiri de flacari în carticica slaba.
Vezi, sa nu cazi din munte! Coboara mai degraba.
Tot sunt si fara tine prea multi poeti, si-or fi,
Ce scot la carti, uitarea sa aiba ce-nghiti.
Poate si-acum, de zgomot când te retragi departe,
Având de-o muza proasta, de vesnicie, parte,
Aripile Minervei avându-le egida
Ascunzi un tata pentru alta Telemahida.
Deci teme-te de soarta poetilor de-ocara,
Ce cu gramezi de versuri întruna ne omoara-
Rasplata harazita de viitor e dreapta
Ca-n Pind asteapta lauri, dar si urzici asteapta.
Când gloria nu-ti vine, sa te-nspaimanti! Apollo
Privindu-si Heliconul si dând de tine-acolo
Va clatina din capul cu cârliont ca, -ndata,
Cu-o joarda de rachita în geniul tau sa bata.

Dar ce-i? Te-ncrunti? Raspunsul mi-l da sarmana-ti pana
"Mai bine taci, vei scrie. Bati gura de pomana!
Eu nu fac cale-ntoarsa când sortii harazira
(Sa stii si tu!) ca pururi sa fiu legat de lira.
Ce-i de ma-acuza lumea când eu în mine cred?
Tu zbiara si huleste caci tot ramân poet!"

Artist, poet nu-i omul ce rima o brodeste,
Si, scârtâindu-si pana, hârtie cheltuieste.
A scrie versuri bune nu e un fleac, cum crezi-
Cum Vitgenstein usor e sa-i bata pe francezi.
Pe când Derjavin, Dmitrev, Lomonosov sunt pusi
Mereu, la loc de cinste, între poetii rusi,
Hranind cu minte-nalta învataturi strabune-
Prea multe carti mor iute, abia sosite-n lume,
Caci opera lui Grafov, care-n desert rasuna,
Cu Bibrus si Glazunov va putrezi-mpreuna-
Nimeni n-o s-o mai stie, si n-o ceti prostii,
Blestemele lui Phoebus o vor pecetlui.

Ci hai sa zicem însa c-ai fi în Pind ajuns,
Si ca poet, multimea, pe drept cuvânt, te-a uns,
Ca toti vor sa citeasca ce scris la tine-n vers e.
Crezi tu ca înspre tine-or începe sa se verse,
În fluviu, avutia- cu-avere sa te-alegi,
Tu, ca poet, sa cumperi de-a valma, state-ntregi,
În lazi de fier tot galbeni rasunatori sa strângi,
Si-apoi, trântit pe-o rana, sa bei si sa manânci?
Vai! Nu sunt scriitori bogati pe lume, frate,
Ursita nu le taie în marmura palate,
Nici lazi în care aur sa sune si tresalte!
Cocioaba de sub huma si podurile-nalte
Sunt ale lor palate si sali imperiale.
Îi lauda multimea, dar îi nutresc jurnale.
Roata fortunei trece, la ei nu face halta;
Gol s-a nascut, gol merse Rousseau-n lumea cealalta,

Cu cersetorii Camoes, sarmanu-a petrecut,
Kostrov prin pod murit-a de nimenea stiut,
Si mâini straine trupul în racla i-au închis.
Viata lor durere-i si gloria-i un vis.

La spusa mea, îmi pare, ca stai îngândurat!
-"Atunci de ce, vei zice, sever m-ai judecat,
Ca Juvenal pe toate sa mi le pomenesti,
Când despre poezie tu însuti îmi vorbesti,
Certat fiind tu însuti cu muza si Parnasul,
Sa-mi predici despre versuri îti dregi întruna glasul.
Ce s-a-ntamplat cu tine? Îi fi smintit sau ba?"
Ariste, la-ntrebare am sa-ti raspund asa:

Cândva, -ntr-un sat, tin minte si eu, ca toti mirenii,
Traia un popa vârstnic, albit de-amarul vremii.
Traia-n belsug si pace, si cu vecinii drept,
Încât se duse vestea ca-i popa întelept.
Însa, odata, popa prea desertând pahare
Sosind de la o nunta, cam beat, spre înserare,
Niste mujici, saracii, iesitu-i-au-nainte
Zicându-i cu sfiala: "Asculta-ne parinte,
Noi stim ca bautura, în predici, o-nterzici
Si, sa nu bea, aparte, oricarui om îi zici.
Noi credem, dar, ne spune, de ce chiar dumneata..."
-"Stati si-ascultati! Si popa astfel le raspundea:
Ce spune popa, faceti, si nu ce popa face!
Nu pilda ci cuvântu-i urmati. Si fiti pe pace."

Eu, cu aceleasi vorbe am sa-ti raspund, pe loc,
Dar nu sa ma justific! Asta n-o vreau deloc.
Ferice-acela care, uitând de poezie,
Fara de chin si grija sa vietuiasca stie,
Cu ale sale ode ne-mpovarand jurnale,
Si, fara sa îsi piarda comoara vremii sale,
Nu-i place sa se plimbe pe piscuri de Parnas,
Nu-i poftitor de muze, nici de focos Pegas.
Pe el, cu pana-n mâna Ramakov nu-l spaimânta,
El nu-i poet, Ariste, dar duce viata blânda.

Ci sa sfârsesc odata c-oi fi plictisitor,
Si cu-a satirei pana n-as vrea sa te omor:
Prietene, acuma, dupa povata mea
Lasa-vei oare lira sa taca mâlc sau ba?
Alege deci: e bine când gloria-i cu tine,
Dar sa traiesti în tihna-i de doua ori mai bine!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Aleksandr Puşkin