Călărețul de aramă - II (2) - Aleksandr Puşkin

Capitolul II
(Fragmente) **

Dânsul s-a oprit,
Porni-ndărăt, s-a-ntors pripit,
Se uită…merge…iarăși cată;
Aici, a cunoscut ușor,
E locul unde-I casa lor;
Și iată sălciile, iată
Aici fu poarta lor o dată;
De ape dusă va fi fost.
Dar unde-I casa? Prins de umbre.
E copleșit de gânduri sumbre
Pândește-n jur, stă lângă pom.
Vorbește cu el însuși tare
Și dintr-o dată bietul om,
Lovind cu palma fruntea-i mare,
A hohotit.
Peste oraș,
Peste-al său zbucium se lăsase
Întunecimea nopții joase;
Dar oamenii-n al lor sălaș
Până-n târziu nu mai dormiră,
De toate câte-au fost vorbiră
Cu spaimă.

Raza dimineții,
De după norii vlăguiți
Și palizi, leneși, risipiți,
Sclipi prin vălul rar al ceții
Deasupra capitalei. Ea
Oricât din înălțimi privea,
Nici urmă n-a găsit din toate
Nenorocirile de ieri,
Căci orice rele și dureri
Erau în purpuriu scăldate.
În rânduiala din trecut
Îndată toate reintrară;
Pe străzi, uitând ce-a petrcut,
Norodul forfotește iară.
Iar lumea de slujbași zeloși
De prin nocturne adăposturi
Ieșea și se ducea la posture
Neguțătorii inimoși
Cutezători, fără mâhnire,
Își deschideau subsolul gol,
Prădat de-a Nevei năvălirwe;
Să treacă, socotind domol,
În seama celui ce aproape-i
Tot ce-au pierdut pe urma apei
Grozave. Bărcile încet,
Pe urma apelor plecate,
Erau din curți acum cărate.

Iar contele Hvostov, poet,
Iubit de cer, precum aieve-i,
Cânta deja cu-avânt ușor
În vrednic stih nemuritor
Năpasta țărmurilor Nevei.



traducere George Lesnea
Din vol. ”Poeme” 1972

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Aleksandr Puşkin



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.