Ancearul - Aleksandr Puşkin

Într-un pustiu uscat, zgârcit,
Întelenit si ars de soare,
Ancearul sta ca un cumplit
Strajer, stingher în larga zare.

În ceasul rau l-a-nfiripat
Natura stepelor, haina,
Si cu un vecin l-a adapat
Din frunze pân'la radacina.

Si picuri de otrava curg
Din coaja, când dogoarea-i vie,
Si se încheaga în amurg
Într-o rasina stravezie.

Nici pasari si nici tigrul chiar
Sa vina-n preajma-i nu încearca,
Copacul mortii vântul doar
L-atinge si de boli se-ncarca.

Din zari vreun nor de s-a desprins
Si i-a stropit coroana deasa;
Din ramuri, pe nisipu-ncins
Se scurge-o apa veninoasa.

Un om, chemând un om i-a spus
Spre-ancear sa plece-n câmpuri arse,
Si-acela si porni, supus,
Si cu otrava-n zori se-ntoarse.

Aduse-un ram cu moarte foi,
Rasina cea ucigatoare;
Si fruntea-i galbena siroi
Era de-o rece, grea sudoare.

Si bietul rob abia a prins
La cort s-ajunga-n graba mare,
Si, mort, stapânului nenvins
I se întinse la picioare.

Iar printu-si unse cu venin
Sagetile-ascutite bine,
Si moarte raspândi din plin
Cu ele-n tarile vecine.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Aleksandr Puşkin



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Într+adevăr Aurel, o desfătare a spiritului! Cu drag!
Gerra Orivera
marţi, 14 iulie 2015



Frumos vers a scris Puskin
Multumesc Gerra
ALapis
luni, 13 iulie 2015