RĂSPLATA - Poem. Prolog - Aleksandr Blok

Poem

PROLOG

Fără-nceput, fără sfârșit
E viața. Totul e-ntâmplarea.
Deasupra-ne e-nnegurarea,
Ori chipul cel neprihănit.
Dar tu, artist, crezi ne-ndoios
În tot ce-ncepe, și sfârsește,
Să stii de unde ne pândește
Un rai și-un iad întunecos.
Măsura nepărtinitoare
Ti-e dată, folosește-o dar -
Și viața-ți va părea un har
De-azvârli priviri iscoditoare.
Cătând lumina ne-ncetat,
Afla-veai beznele îndată -
Prin inimă și judecată
Să treci ce-i sfânt și ce-i păcat.
Când spada, Siegfried, și-o călește :
Ba în cărbunele arzând,
Ba-n apă fierul cufundând
Și , fâșâind, se înnegrește
Metalul...Notung credinciosul
Sclipirea-i de oțel văzând
Și, spăimântat, Mime - bărbosul
Cad, înaintea-i tremurând !

Dar cine să călească spada ?
Viteazul. Eu sunt rob supus.
Cu har și duh, dar slab nespus,
Ca voi - A lutului plămadă.
Și-apoi de lume mă-nspăimânt.
Nu luptă-n voie luptătorul
Când poartă al său braț poporul,
Și flăcări ard peste pământ...
În orice cuget și simțire
E-o lege, bunul plac al său...
Un hâd dragon, setos mereu,
Europei zvârle-a lui privire...
Și cine-l va zdrobi pe loc ?...
Nu-ntrezărim : în fața noastră
E-n neguri grele zare-albastră,
Miroase-a ars. Acolo-i foc.
Dar cântul - cântec va rămâne,
Mulțimea-și are-un cântăreț,
Pe-o tavă regelui, ca mâine,
Dănțuitoarea-n straie fine
Va duce capul lui de preț,
Acolo capul își va pune,
Aici el biciuiește crunt
Și cântu-i pe vrăjmași răpune...
...Și eu cu cântecu-mi vă-nfrunt.
Nu veți închide a mea gură !
Să-mi faceți voi județ? Nicicând !
Biserica sta dormitând...
Și sub cupola ei obscură
Un preot doarme ; către ea
Porni-voi pe alee-ndată
Și-n vechea tindă-mpurpurată
Slujivoi liturghia mea.

Tu ce-ai supus Genunea-ntreagă
Blagoslovește al meu drum !
Din cartea vieții ma dezleagă
Să-ntorc o pagină acum.
Să-mi deapăn fără de grăbire,
În fața ta un gând smerit.
Despre ce-i viu și tăinuit
În viață și-n a noastră fire,
Să-ți spun cum crește avăntat
În inimă ura, totodată
Feciorul moștenind pe tată, -
Al libertății grai curat.
Și cum trăiește-n toți poporul...

Un mic crâmpei, verigi vreo două
Din neamul tău de le-ai ales
Trecutul tot l-ai înțeles:
Născutu-s-a o rocă nouă, -
Cărbunii nu mai sunt cărbuni.
Sub târnăcopul care bate
Zac diamantele curate
Neprețuitele minuni !
Hai, bate deci fără hodină,
Sfărâmă pietre, iambul meu !
Pân' la filon s-ajungi e greu
Dar scapără din el lumina !






Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Aleksandr Blok



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Continua ,Aurel , sa fii sigur ca ai cu siguranta un cititor , adica eu ...Citesc tot ce se posteaza , chiar daca nu am timp sa las un semn al trecerii mele . Stii ca imi doresc sa citesc poeziile lui Blok si iti multumesc pentru darul tau ,Aurel.
Adina Speranta
miercuri, 29 iulie 2015



O sa postez curănd și versuri despre preafrumosa doamnă. Adina...
dar nu stiu daca merita sa continui la aceste poeme.
ALapis
miercuri, 29 iulie 2015



Foarte lung poem, dar foarte frumos scris de Blok.
Numai cap I are vreo 20 de pagini fata-verso ,deci 40... + 26 de pagini celelate doua capitole...
ALapis
marți, 28 iulie 2015



"Și eu cu cântecu-mi vă-nfrunt"...frumos...
multumesc Domnule Aurel pentru postare..astept continuarea...
multumesc pentru munca si daruirea ta la altarul poeziei..
cu pretuire,
danab
marți, 28 iulie 2015