Îmi plouă în suflet cu scaune goale,
Iar pâinea e lavă curgând ca un iad
Și aburi duc lacrimi de dor și de jale
spre cerul ce curge în timpul nomad.
Bătând din tacâmuri, un gol am în față.
Flămând fără margini, scrâșnește din dinți,
Cerând drept jăratec cea clipă de viață
lăsată în poze de-ai noștri părinți.
Ce prânz se întinde la masa tăcerii,
Iar golul tot crește sub timpul hidos
crezând ca îmi fi-va aspreala durerii
un ultim ospăț sub cerul lucios!
Înfulecă clipe și ani de iubire
Uitând ca Lumina îl arde intern,
Dar cum să-i transmit că prinde-n sorbire
un dor ce îmi este și Rai și infern?
Dar arde în suflet a mea promisiune
sub raza icoanei făcută demult,
Că fi-voi cel punct având misiune
să schimbe abisul cu-al vieții tumult.
Asa că îl las să-nfulece boluri...
Păstrez pe tavane un cer de-amintiri.
Sclipind de Crăciun în tainice roluri,
Rămâneți Cadoul ce-l prind în șoptiri!
vezi mai multe poezii de: blacks
Detalii poezie:
Distribuie pe: