ALapis - poeziile altor autori

Pilduiri (2)

Stricat ajunge miezul migdalei de l-ai scos
din coaja lui când încă el crud e şi apos.

Pilduiri
Profetu-i ca un soare iar sfântu-i ca şi luna.
Se întâlnesc când Domnul pe frunţi le-a pus cununa.

Rânduiri
E bine-ntâi să afli-n ce chip el s-a ivit,
acel menit s-ajungă un om desăvârşit.

ÎNTREBAREA 4

Zi-mi cine e drumeţul la drum acum pornit?
Cui i se poate spune că-i om desăvârşit?

Vremea când veni să plece, Manije nici că putu
să se hotărască-n sine pentru a se despărţi
de Bijan; stătu pe gânduri; sclavelor le porunci
să amestece cu miere o licoare de-adormit.

ÎNTREBAREA 3
Eu cine-s oare, cine? Şi ce ştiu despre mine?
Şi ce poate să-nsemne: „a drumeţi în tine"?

Vezi, soarele pe boltă de-ar sta doar într-un loc,
aceeaşi strălucire-ar avea-o al său foc,

şi razele noi n-am şti că sunt a lui urzire,

N-avu Bijan să mai spună nici o vorbă; el ieşi
de sub umbra celui chipreş şi pe jos se îndreptă,
plin de doruri către cortul tinerei ce-avea în sân
doar o gingaşă simţire. Ridică perdea şi-n cort

ÎNTREBAREA 1

Când m-adâncesc în gânduri, mă prinde-ntâi uimirea
şi mă întreb de-ndată: ce oare e gândirea?

O, limba mea! Cât rău îmi faci!
Ce să-ţi mai spun, din moment ce vorbeşti?
O, limba mea! Tu eşti şi piatră de moară, şi foc.
De câte ori vei aprinde piatra de moară?