ALapis - poeziile altor autori

Bijan se sculă c-obrajii amândoi împurpurați
ca petalele de roză: de plecare se găti
zicând celui vistiernic: „Să-mi dai mândrul diadem
care taică-meu îl poartă la ospăţuri scăpărând

În fiece noapte spun şi-n fiece zi gândesc:
de ce nu-s atent la stările inimii?
De unde-oi fi venit? De ce-am venit pe lume?
Şi-ncotro merg? Patria adevărată, la urmă, mi-o vei arăta?

Îmi spuse idolul meu cu reproş: , , De ce-ai căzut în drum?”
,,Tu m-ai făcut să beau un astfel de nectar!
Cum să nu cad, idole al meu?
Ca să nu mă mai scol, în ziua judecăţii din urmă

Vino! De-am şti să ne iubim cum se cuvine
şi până la moarte o clipă să nu ne despărţim!
Generoşii viaţa şi-o oferă fiinţei iubite.
Muritori suntem: alungă orice josnicie,

Gurguin fiind din fire rău, viclean şi temător,
se ascunse după trunchiuri, şi pădurea îi păru
neagră-n ochii lui ; şi totuşi lui Bijan se-nfăţişă
cu urări şi arătându-şi bucuria. Dar, mâhnit,

Du-te! Du-te să dormi aiurea; lasă-mă singur;
lasă-mă beat mort şi hoinărind îndrăgostit de noapte,
singur în astă noapte, până-n zori, şi-n valul nebuniei mele;
dacă vrei, iartă şi vino; dacă nu, pleacă, chinuieşte-mă!

Dacă eu sunt beat, tu eşti nebun.
Cine ne va duce acasă?
Şi doar ţi-am spus de-o sută de ori:
Bea două sau trei cupe mai puţin!

Această ființă umană este o casă de oaspeți:
În fiecare dimineață, un nou venit.
O bucurie, o întristare, o josnicie,
O priză de constiință trecatoare, toate apar

Cine-i oare fiinţa asta, o, Dumnezeul meu!
La banchetul mut, ispitindu-ne încet, încet?
Tu ne atragi spre tine, luându-ne la rost sufletul,
îndepărtându-ne de grupul de refractari,

Bijan se-narmă să plece; strânse cingătoarea sa
şi pe cap îşi puse coiful; şi cu sine îl luă
şi pe Gurguin ce-i fiul lui Milad, drept ajutor
deopotrivă de puternic şi cutezător ca el.