ALapis - poeziile altor autori

Și-astfel mai trecu o vreme, când deodată răsări
din pământ — un pom în curtea lui Goştasb, şi se-nălţă
până-i adumbri seraiul — pom vânjos în rădăcini,
trunchi şi ramuri fără număr; frunzele-i şopteau poveţe,

Noaptea-n vis văzu rapsodul că o cupă-avea în mîini
cu vin miresmat ca apa roşie de trandafiri.
Dakiki deodată-n faţă, umbră albă,-i apăru

Şi vitejii se porniră spre serai la-Afrasiab,
şi ajunseră la vremea de odihnă şi de somn;
frâiele pe şei zvârliră, şi-apoi traseră cu toţi

Estimp Tahamtan îşi puse zale, platoşă din Rum,
şi îşi încheie toţi bumbii ; apoi se înfăţişă
celui carele-i Stăpânul Soarelui şi Lunii, Lui,
copleşit şi-adânc cerându-i ajutor şi adăpost,

PILDUIRI 2

Splendoarea cea divină, părând nepăsătoare,
dintr-altă lume vine, ce n-are-asemănare.

Manije apoi se-ntoarse la-nchisoare alergând
şi la sân strângându-şi calda pasăre ce i s-a dat,
o ducea înfăşurată într-o pânză de ştergar.
De la sân, fierbinte încă, i-o întinse lui Bijan.

Despre-această caravană auzi şi Manije
şi-alergă-n cetate. Fata şahului Afrasiab
se înfăţişă-naintea lui Rostam cu capul gol,
ochii-n lacrimi, şi scăldate-n sânge pleoapele udau

Lui Piran c-o plecăciune-i zise:' ,O, vestit viteaz,
al cărui noroc şi fapte mari umplură mai demult
si Turanul şi Iranul ! Nimeni nu-i atât de demn
de putere precum tine şi de mândrul diadem,

Lui Rostam îi zise şahul: „Pentru că asupra ta
iei povara-acestei lupte, cere-mi ce-ţi va trebui
în comori şi oşti, numeşte-mi oamenii ce-i vrei ca soţi.
Teamă mi-i că un bicisnic om cum e Afrasiab

PILDUIRI (1)
Aflai că-n luna-a patra a fiecărui an,
ies scoicile deasupra din mare, lângă-Oman.