Ca totdeauna - Al. O. Teodoreanu

Razele lunii,
Molcom căzând,
Apele mării adânci nu turbură.
Sufletul meu
A şoptit:
Te iubesc.

Dar şoaptele sufletului,
Molcom căzând,
Apele adâncii tăceri nu turbură.

Atunci
Prin întomnare,
Ai plecat,
Lăsându-mi sufletul gol,
Ca toamna,
Atotveştejitoare.
Când te-ai desprins de mine,
Am rămas
Ca un copac,
Din care cea din urmă frunză
Au luat-o
Vântul,
Toamna,
Vremea…
Mi-am dojenit sufletul
Că nu m-a lăsat să-ţi vorbesc…

Ai revenit,
Ca un ecou, mult prea îndepărtat,
Al acelei îndepărtate nopţi
Buzele mele au spus:
Te iubesc. De-atunci,
N-ai mai plecat.
Mi-am dojenit sufletul,
Că nu m-a lăsat să tac.
Şi-am plâns, - prea târziu.

Adăugat de: Oancea Aurel

vezi mai multe poezii de: Al. O. Teodoreanu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Va multumesc pentru posibilitatea de a citi din Teodoreanu. E minunat.
stanciu.mihai
luni, 24 august 2015