Cântecul omului înnebunit - Ahmad Shamlou

Trebuie, la cotul acestui drum,
în această aşteptare ce mă-ncearcă,
să-mi construiesc un adăpost de lemn şi piatră.

Căci, în sfârşit, speranţa
revine din această călătorie
ce a durat prea mult.

Dar într-un moment, vai,
când nici acoperiş n-am deasupra capului,
nici covor sub picioare.

Sub pământul iradiind,
n-am urcior
să-i car apă.
Ca să se odihnească, obosită fiind,
n-am pat.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ahmad Shamlou



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.