Poemul așteptării - Agatha Bacovia

I

Închide noaptea
Genele-i cernite,
Copacii pe cărare aromesc.
Adorm pe ramuri
Cuiburi părăsite
Și zările în neguri se-nvelesc.
Pe arbori ninși
Își profilează luna
Cu eleganță minunatu-i arc.
Sunt singură.
Doar timpul mă-nsoțește
Strivind cu mine clipele din parc.

II

Tu nu mai vii
Și pașii mei frământă
Zăpada înghețată
Pe alei.
Tu nu mai vii,
Dar, iată-n seara asta,
Mă întâlnesc în parc
Cu anii mei
Să-mi spună ei
Poveștile uitate
Și cu blândețea lor
Să mă alinte,
Căci vorba ta,
Cu cât e mai duioasă,
Cu-atât mai mult
O simt doar în cuvinte,
Să-mi cânte plopii
Alba simfonie
Ce freamătă în iarna asta grea.
Să-mi spună parcul
Cum își duce viața
Sub straiul
De uitare și de nea.

III

Aș vrea să simt
Iar calda-nfiorare
Când mă săruți sfios
Ca un copil
Și îmi reverși
În suflet frenezia
Din glasul tău
Metalic și subtil,
Dar, nu veni,
Mă tem că n-ai pricepe
De ce mi-ai fi
Ca umbra de străin!
O, nu veni,
Căci iată, pe alee, în lung șirag,
Toți anii mei revin.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Agatha Bacovia



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.