Tăceri, tăceri pe gând,
Pe simțuri, pe visare.
A-ncremenit amurgul roș
Pe zare,
Și-o-nvăluie cu întuneric greu.
Tăcere!
Vreau s-ascult pe
Dumnezeu,
Cum spune gândului, cu patimi noi, să tacă,
Cum spune inimii, de piatră să se facă.
Iar sufletul împovărat, de
Dumnezeu,
Să uite că destinul i-a fost greu.
Să se cutremure de veșnicie,
De tot ce-a vrut și n-a putut să fie,
Să se-mpresoare cu comori sfințite,
De gând, de vis, și doruri nerostite.
Tăceri! prin gândul înnoptat mereu,
Am început s-aud cum
Dumnezeu
Lung freamătă în frunza încolțită, în floarea cu sămânța răsărită,
În aburul pământului umil,
În rozui mugurașului fertil,
În clopoțeii albi de ghiocei,
În susurul înfiorat din tei,
În tril de pasăre întinsă către soare,
În tot ce naște, tremură și moare.
Tăcere! peste gândul înnoptat și greu,
Coboară-n pacea nopții
Dumnezeu.
Distribuie: