Fără zâmbet - Agatha Bacovia

Eu nu mai port cu mine
Nici un zâmbet,
Și nici o primăvară în suflet nu va fi.

Prin zgura grea
Din amurgit de seară,
Văd scrum din anii
Pururea pustii.

Ce aspre înțelesuri
Mi-a dat viața
Și cât de ne-nțeleasă
Mi-a rămas!

Cu cât pătrund în taina ei amară
Ascunde adevărul
Orice glas.

Minciună și venin
Pe orice visuri,
Și ură și blestem
Pe orice-avânt.

Primește-mă cu brațe
De uitare,
Atotcuprinzatorule
Pământ.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Agatha Bacovia



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.