Trist cavaler - Adrian Păunescu

N-au mai rămas nici sănii, n-au mai rămas nici cai,
A inceput să ningă pe aguride coapte,
Acum, când eşti absentă parcă ţi-aş spune :HAI,
Cum ai voit-o zilnic, HAI să fugim la noapte !

Mi se-alungeste umbra, cernită de ninsori,
În tine se-adânceşte-o umbră ce a ta e,
Şi frică mi-e de toate, şi frică mi-e că mori,
Te caut, dar dă-mi umbra, afară din odaie.

Nu sunt nici cai, nici sănii, maşinile sunt reci
Un drum până la tine, l-aş face cu vapoare,
Dar nu ştiu în ce parte a vieţii ai să pleci -
Fiinţa ta rănită clipă de clipă...moare.

Pe străzile de gheaţă, cu guler ridicat,
Trist cavaler de umbră, de moarte, de orgoliu
Îţi trec pe lângă lacrimi, cu umbra-n geam îţi bat
Şi barba-mi înfăşoară obrazul ca un doliu.

Afară NU e nimeni, afară sunt zăpezi,
Proiect al altor ceruri, ninsorile albastre,
De-ai să-mi auzi cuvântul, oriunde, să nu crezi,
EU sunt semănătorul noptatec de dezastre.

Ce faci acum ? E vifor şi poate că ţi-e frig...
Eu cercetez ninsoarea şi descompun concerte,
Spre tine-mi pleacă umbra şi înapoi o strig,
Să n-o ierţi niciodată şi ea să nu te ierte...

Pentru că dintre toate, cel mai frumos e-aşa,
Nici cai, nici telefoane, nici sănii, nicio veste,
Doar ce-a ramas în tine şi-n amintirea mea
Şi, dincolo de vorbe, doar ceea ce mai este.

Şi viscolul de-afară mişcă-n ţâţâne uşa,
O, de-ar veni o noapte s-o dorm ca pe o moarte,
Nu simţi că nu mai suntem decât doi oameni duşi
Şi umbra mea salută...umbruţa ta departe ?

Cu părul ger şi fulger, cu guler ridicat,
Necunoscut şi mie, mă-ndrept spre nicăierea,
Cu bulgări de zăpada stafiile mă bat
Şi-ncep să-nvăţ şi limba celor ce-au fost : TĂCEREA...

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu